Da, acest drum a existat din cele mai vechi timpuri și moara este una dintre cele mai mari investiții ale românilor. Și totul a început de la strămoșii care au scobit piatra și lemnul tare ca osul și au descoperit piua și „drugălăul” – un lăcaș unde să se poată sfărâma boabele necesare traiului cu un bătător tot din piatră de lemn. Cea mai mare piuă văzută, în ultimi cincizeci de ani, în întreg Zărandul, se află Cetatea Dezna, scobită intr-o piatră vulcanică.
După simpla și banala piuă, a venit „râșnița”, ca o minune, dându-i posibilitatea omului ca intre doua pietre de forma rotunda, una fixă și una peste aceasta – mobilă, acționată de mâna omului, să obțină cel puțin mălaiul pentru mândra mămăligă.
Poetul Simion Tomuța scria: „Nainte de astăzi cu un secol (să fi fost după cea de a doua jumătate a secolului al XVIII-lea), s-a zidit moara pe Vale între dealuri. Nu se știe numele celor care au zidit-o, dar se vorbește că ar fi fost trei oameni: doi români și un ungur, care si-au jurat frățietate, că acea moară fondată de dânșii să rămână (...) în folosul orașului. Prima dată a fost zidită în sus către Strâmtură, cam pe unde era Calea morii”, mai târziu, neplăcându-le locul, au mutat-o aproximativ pe fundația celei de azi.
Groful Konigszeg, venind în comună pe la 1790, a luat venitul morii pentru sine. Din acest venit a reparat casa comunală, școlile – ca să nu fie hoția văzută, dându-se protectorul acelei mori și a locuitorilor comunei. In anul 1814 groful a dorit sa dea moara in arendă – ca pe o proprietate a sa, dar oamenii s-au opus apărându-și averea comunală prin biserici, urmând ca in anul 1823 s-a anchetat această situație, in urma căreia moara a fost trecută în proprietatea celor 2 biserici (ortodoxa și reformată).