Eroare
  • XML Parsing Error at 1:174. Error 4: not well-formed (invalid token)
A+ R A-

Exasperare sau neputinta !?

Email Imprimare PDF

Mătasea acestei toamne frumoase, mă îmbunează, devin imun, ca mirul sfințit, nu fac rău dar nici bine. Totuși îmi vine uneori să mă duc la medic, prea se uită lumea curioasă la mine, prea am contradicții  cu unii care zic ca au jucat fotbal și se pricep. Cei drept, eu am jucat fotbal doar pe maidan, cu regulile lui. Atunci pasa era precisă la jucător, driblingul și săritul la cap, nu constă în îmbrânceli, coate în gură, palme peste față și “căutări pe la gioale “, se juca fotbal, fotbal de plăcere, nu știu dacă fotbal adevărat, fiindcă astăzi nu mai știu care-i adevărul și probabil de-asta nici nu-l înțeleg, cert este ca se putea juca chiar si fără arbitru. Jocul Naționalului cu Cuedan la cârmă, mă zbat sa-l pricep, dar nu găsesc pe nimeni să mi-l descifreze. Mă consolează să am răbdare, caci totul se face în timp. Are dreptate dar nu când iei o echipă formată cu un joc deja plăcut spectatorilor care și-au pus speranțe în ei.
Îmi vine să alerg eu după minge (la 60 de ani) s-o fac funie împletită în cât mă țin puterile și să-i leg fedeleș pe “delapidatorii” ce se joacă cu visele mele și a celor ce-au visat în roz în meciurile de pregătire.

 

Sunt de-a dreptul confuz de jocul echipei și seara mă leg de colțul ascuțit al Lunii, încercând să mă păstrez pentru vremuri care-mi vor da dreptate, dar atunci, stelele vor fi prea uzate de atâta lumină și e târziu…..
Nu înțeleg cum jucători care au arătat talent, încep să-i exaspereze pe suporteri, care au ajuns si ei cu răbdarea până la încercarea de-a rămâne orfani de echipa fotbaliști, care sunt copii mari, cu mame, cu dor de  casa, care ar trebui să se bucure atunci când câștigă și să plângă atunci când nu le iese ceva în timpul jocului.

Jocul în sine, e concentrare și invenție, nu doar ”bagheta magica”, pe teren există o echipa nu o orchestra.
Răspunsul trebuie să-l găsească și să-l dea tot conducerea clubului cât mai repede fiindcă răbdarea spectatorilor a ajuns la capătul Universului și e păcat să rămână pradă neputinței, sau să rămână “orfani” de echipa.

Felicit si aplaud inițiativa GRUPULUI DE SUSTINATORI a echipei FELICITARI!!!
Să nu radem de ei, ci să ne alăturam  și să-i susținem

Semnează: Nelu Bortiș

Istoricul orasului Sebis

Geografia orasului Sebis

Prognoza meteo

An error occured during parsing XML data. Please try again.

Urmariti-ne si pe

Register

*
*
*
*
*

* Field is required